Aprig, Crivățul, ast' noapte,
A bătut din față-n spate,
S-a burzuluit pe jos,
Peste stratul fin, pufos,
Nu în joacă nebunatic;
Nemilos ca un sălbatic!

Trei secunde s-a oprit,
Și respiră istovit,
Și pe nas, dar și pe gură.
Hămesitul nu se-ndură
Să meargă la el, acasă,
Făcu lumea, nebuloasă!

Cu părul săltat, zbârlit,
Mama-Iarnă s-a-ngrozit!
Să fie copilul său,
Căpcăunul ăsta rău?
Cât s-a chinuit să-l crească!
Ce, vrea lumea s-o sfârșească?

L-a strigat prin vijelie,
N-auzi. Ce grozăvie!
A mers, s-a împotmolit,
Pân' la el, greu, a răzbit,
Exilându-l, l-a mustrat:
-În zadar te-am educat!

Ați văzut că din zori este,
Peisaj ca în poveste?
S-a dus Crivățul, și mama
Iar și-a deșirat năframa,
Lăsând dâre albe, reci,
Iarnă, te rog, să nu pleci!