Nopțile mele se pulverizează peste păduri.
Între o dragoste și alta mă risipesc.
Orizontul se apropie și mă închide
între dorințele femeii venite.

Mă-ntâmpină mereu și m-așteaptă.
Zilele își vorbesc pe tonuri calde,
cum trec ploile verii
peste câmpia aflată-n repaus.

Tot mai nesupuse sunt cuvintele,
ele îmi descoperă fântâna din tine,
cum vom urzi clipele în timpul următor.

Până când voi putea să uit
și mă voi regăsi într-o margine
în care porțile se vor deschide,
ca un șarpe drumul se târăște
spre un oraș în care-i târziu,
să-ți mai spună trecătorii adevărul.