nu știu cum dar pe fruntea ta se simte prezența lui Dumnezeu
cineva a zis că în inima ta în formă de frunze e o amprentă divină
știam și eu doar ce am locuit în ea și am văzut-o
o țineai undeva într-un colț ca pe o icoană
sub ea îți țineai iubirile împletite cu uitarea cu praf și multe lacrimi
bărbia ta înecată în umbră e parte a misterului
ca și cum toate secretele lumii s-au adunat în ea
în schimb ceea ce nu îndrăzneai să crezi
adevărata semnificație a morții era sub pleoapele tale
mai adunai sub ele pământ să nu-ți uiți rădăcinile în aer

- ai putea să te lovești cu capul de pereți până când zgomotul izbiturilor să sune a clopot

e vifor și îmi șuieră Crivățul prin oase
ca și cum cineva ar cânta din oasele mele ca la orgă
din locurile unde dispar îngerii pe neașteptate
niciodată nu am luat lumină
poate doar pocăință
după care îmi tăiam de fiecare dată câte un deget

de cele mai multe ori
îmi potriveam ceasul la încheietură după durerea din oase
scoteam brațul afară din scorbură
și îl lăsam să atârne de aer până amorțea
până când se înverzea de atâta nemișcare
iar doctorul era nevoit să-l ciuntească
mai întâi de la încheietură apoi de la cot și în sfârșit de la umăr
după care mă înveleam cu ceară și adormeam

copiii din sat veneau în fiecare zi să-mi pieptene barba
iar eu le dădeam câte o nucă s-o poarte în buzunare