când nu mai am loc în mine
și nici cerul nu vrea să-mi ofere
fereastra prin care să mă duc luminii
mă întorc bucată cu bucată în inima mea
fără să mai sfredelesc pământul
cu întrebarea mea temătoare
apoi mă așez în poziția de fetus
și-mi ascult viața de dinainte țipăt cu țipăt
fără nici o șoaptă precum o lungă golgotă
cu spinii în ochi învăț întunericul cu liniștea morții
și trupul cu viermii dezlegători de matrice
secvență din secvență
...........................
umil voi mai locui o vreme în mine