Privesc părinții din al umbrei semi-întuneric
Dar ei mă simt, mă lasă și așteaptă temător
Momentul când doar glasul lor
Va rămâne în amintirea mea patetic.
Stau și privesc spre ei cu drag, mă apropii de-al lor prag
Zăresc în ochii lor extaz, dar a rămas și-o lacrimă pe obraz.

Ei sunt al meu simbol de viață, sunt legământ dar și speranță
Sunt tatăl meu ce a avut, rolul său de forță spre mai mult
Și mama mea ce a-nsemnat, frate, prieten și un om adevărat
Iar eu al lor ca un mesaj de bine, peste el timpul ce va aminti ca mâine
Că viața e tot trecătătoare și nu ne lasă decât să punem pe cale
O amintire pentru cei, ce vor urma în amintirea ei
A vieții pe Pământ când toate, se duc și se transformă-n noapte.
Stau și privesc spre ei cu drag, mă apropii de-al lor prag
Zăresc în ochii lor extaz, dar a rămas și-o lacrimă pe obraz.