Ar trebui ca de pe urma călătoriei
fiecare să cuteze măcar o cicatrice
de-a lungul pașilor împăiați
cu rigurozitate și împăcare cu sine
peste înfățișarea timpului dinaintea-i

târziu după ce toți adorm
candela vorbește cu mine
din când în când flacăra ei
parcă-și trosnește oasele
fitil și ulei prost mă asigură mama
măcar susține pereții și tot e ceva
oftează încet și închide ușa

pe albul pereților văd lupte ale strămoșilor mei
fiarele scoase din teci și uralele
sunt în urechea mea în siguranță

de unde candelă aduci cu facla ta
aceste gânduri pre somnul meu
redând în foc mocnit străfunduri
să însemnezi această inimă de leu
și să-L trezești în ea pe Dumnezeu
pictezi povești peste pereți
iar eu tăcut privesc și-ascult
parcă-s cu fierul scos din lemn
și strig în zare și îndemn la moarte

tu pâlpâi candelă sub Crist și sfârâi lin
eu lăcrimez și mă închin
cu sufletul cât muntele-ntr-o carte