cu dinții încleștați observ
tremurul naturii statice
viața în parametri normali
cu bulbul olfactiv strămoșesc miros
praf al cunoașterii de la dreapta timpului
din viitor
poezie de foc de apă
generații se succed și lasă-n urmă
dâre de fum înecăcios
dar tandru la atingere
aș vrea să rup lanțul evoluției
să țin în mâna de carne fulgerele distrugerii
și creației
simt cum poimâine e alaltăieri de fapt
adormit pe nori
visez bigbangul și o maimuță cu fundul roșu
îmi face cu ochiul și închide ușa
către vidul total și inevitabil
al vieții