în locuri de tăcere,
pe unde stau strămoșii
se-avânt-un vânt sălbatic
purtând pe-aripi durere
și plânset poartă-n sine
deși-nviind cu toții
când gospodina face
din ouă, ouă roșii
îmbrac militărește
de front a vieții haină
și din femeia-aceasta
îmi iau destul uium
că totul se preface-n
mistere, greaua taină,
și se preling spre ceruri
doar hoardele de fum.
te-ntrebi adesea alții
cum pot și tu nicicum
aștept doar primăvara,
ca gerul să se zvânte
să pot flăcău a merge
ca aripat pe drum.
rostesc cu umbra serii
căci noaptea vine-n grabă
și-n sfera veșniciei mai am puțină treabă