să eliberăm lumea ce-n lanțuri zace,
ce-ascunde fericirea într-o neagră carapace,
ce trăiește fără de speranță-n plumb,
ce-ajuns atrasă într-un joc strâmb;
din întuneric, de sus, ne fac semn
cu predici impuse într-o limbă de lemn,
legat la ochi de crezi
și-acționezi fără să vezi
faci vieții un atentat
și devii un caz nedeterminat;
de timp asculți...
ești sclavul sistemului abject,
unde nimeni și nimic nu este corect;
de fumusețe cauți...
vocea sclaviei din oglindă,
spre gri la infinit sa tindă;
inexistente sunt ele pentru iubire,
care izbutește a scăpa de orbire;
puțin îmi pasă de trăiesc sau mor
eu vreau să fiu al tău și nu al lor.

Voi... suflete cu anii toți pierduți
evadați - nu vă mai lăsați mințiți;
caută cuvântul ce exprimă adevărul,
chiar de-ajungi să-i guști amarul,
chiar de-a fost descoperit de scăntei mărunte,
ce și astăzi stau singure-n morminte;
căci acum pe lânga Ceres
fericire-n nemurire am ales,
într-un cerc închis in doi
ca un lotus și-un trifoi
tu și eu, într-un mare mușuroi.

Dar n-asculta de mine
că sunt chipul din mulțime...
și adu-mi aminte de ce-am făcut
căci eu tocmai am tăcut.