Mi-e dor, mi-e dor și tare aș vrea
Să scap de el, amarul
Să se alunge în neant, căci ea durerea
E mai tristă și e chiar mai rea, decât el avatarul.
Mi-e dor de voi părinții mei, dar stau și liniștit
Că sunteți încă printre noi, e-un dar neprețuit.
Timpul se lasă așteptat, voi știți că tot mai rar
Am să vă calc al vostru prag, e totuși și un dar
Căci mai putem a ne vedea, vai câtă binefacere
Nu vreau să pot a încerca, ziua cea grea de tăcere.
M-aplec la poala ta măicuță, ca mâna să-ți sărut
Să te ascult cum din guriță, mă mai îndrumi cu sârg
Iar tatăl meu încă mai speră, să fie nevăzut
De ea ce încă îl pândește, speră s-o pună pe rug.
Tristețea e apăsătoare, cuvintele îs de prisos
Mă bucur cât sunteți sub soare, sunt încă luminos.
Curând am să vă calc al casei prag, să-mi spune-ți despre voi
Cum mai era când timp în urmă, erați tineri ca noi.
Dar timpul trece nemilos, cu o moarte toți suntem datori
Căci poate așa vom reuși, să fim nemuritori.