el intră în obiecte
mâneca lui lungă adună praful
marmura timpului strălucește atunci ca o descrețire a apelor
el are și un surâs strâmt
ce lucește pe la colțuri de prea multă purtare
nu-și zice niciodată pe nume îl are pierdut
din vedere
așa spune
că de fapt numele lui e prima dată
un număr
cuvântul e un răspuns din ecou
întotdeauna mai mic
el
nu-și poartă cuvintele-n ecouri
el strigă numere dacă “3” este invocarea atunci “secunda” vine răspuns
spune “1112” de exemplu și i se răspunde “tată”
sau “ocean” sau “pustnic” complet aleatoriu
dar întotdeauna cuvântul întors este mai mic decât numărul ce intră în ecou
dacă le aduni dau “0” și “o” totodată
depinde de care parte a ecoului te afli
așa că acesta este de fapt numele lui
0 sau o
și-l preferă scrijelit stacojiu pe marmura timpului
și nu rostit sau numărat

***
ea venea mai tristă ca laptele pe gâtlejul
feților regali
surâsul ei trimitea la culcare tigrii în grădina edenului
aura o preceda cu secunde mirositoare
tâmpla îi ținea loc de gleznă
ea era însăși lumina și curgea în culori aromate
știi că inteligența
conștiența e culoare mă întrebă
ea e parte a spectrului și este sau nu absorbită de obiecte
trecând prin ele dincolo
ca un ecou
doar în voi rămâne și vă pot vedea

dar sufletul, sufletul ce este o întreb
a, el este “1” sau “i”
spuse zâmbind mai unduioasă ca o durere
și trecu mai departe prin mine