rămân pironit precum o cruce neînțeleasă
un fel de povară în calea uitării de sine
sau doar subțirele legământ dintre două iertări
și o căutare parcă din ce în ce mai absurdă
a unei ieșiri din acest labirint al minții
....................................
demersul umbrei nu ține cont niciodată de ordinea inversă a iluziei plimbării soarelui de-a cerul
cum nici eu nu-mi caut libertatea în liniștea morții
ci mă agăț ca un înecat de viață
....................................
adâncul ascunde munți mai înalți
poienile sunt veșnic verzi
stelele sunt jucăușe iar luna plutește feeric
pe lacul din vis
în căsuța de brad rostogolim tăcerile în cuvinte
le vom învăța plutirea dintr-o barcă nelegată
apoi ne vom deschide branhiile sufletului
în loc să ne sufocăm inutil pe un țărm supus măcinării