Chiar de-a trecut atâta timp, femeie,
La fel mă doare și acum absența,
Chip de ți-ar da vechi meșter din Florența,
Altar să fac în care să-mi fii zee,

Să îți dedic de-acuma existența
Și-un snop întreg de sprintene condeie,
Tu doar să-mi fii iubită Dulcinee,
Iar eu, iubirii distilând esența,

Trist cavaler din Mancha, don Quijote,
Bătrâna Rocinante fiindu-mi calul,
Prin sterpe lumi să-mi caut idealul...

Îmi strigă toți: iluzii și marote
Te-au exilat - anahoret prin grote...

Spre nicăieri te poartă de-acum valul...