Nicio urmă de iubire
în care m-ai putea pedepsi
împărțit între remușcari și iertare.
Speranța se pierde simplu pe întuneric,
nimeni nu m-a învățat să ies la lumină,
sufletul meu poartă amprenta predestinării
unde nu se mai poate îndrepta nimic.
Șoaptele tale mi se adâncesc în urechi
și țipă mai tare ca un ecou
într-un castel populat cu fantome.

În lumea mea de poveste
copiii visează cu tâmpla pe sân
dulcele din laptele mamei.