Spiritul – substanță veșnică –
acoperă fisurile realității
oamenii – flăcări albe și negre –
mistuie tot ce ating
lucrurile devin cenușă
spulberată de vânt
și în locul lor
pulsează non-realitatea
cu spectrele iluziilor
formând retina umanității

Pe zarul vieții
sunt scrijelite numerele păcatelor
zarul aruncat în spațiul fortuit
arată numai numărul nefericirii
divizat în fațetele
reflectând neputințele

Din două gânduri consecutive
coafate, rujate și pudrate
o fecioară își face crez existențial
stigmatul imoralității
o înconjoară ca o aură pervertită

Cad păsări
în palmele alăturate ale umanității
impregnate cu lacrimi
prelinse din ochii
care nu văd
decât partea cealaltă a existenței
păsările lasă în urmă
formele multiple ale zborului
pictând realul
cu ipostazele ideilor poetice

Când ideea devine umbră
prin care trece aerul
și sufletul devine piele
pe care se plimbă rațiunea flexibilă
atunci omul se golește de măruntaie
devine ușor
și se lipește de lună
gravitând în jurul unui supra-eu
care a absorbit toate eurile oamenilor

Între lună și soare
există o distanță
ca de la nefericire la fericire
și un spațiu
umplut de substanțele amestecate
ale zilelor și nopților

Între lună și pământ
stă suspendat eul poetic.