urma mea de om peste câmpie cum clocotește în mine mândria de orb șchiop
cum se face ea stâlp temelie zidește-mi pe umeri un corn și suflă
zic îngerului din oala de fier cu mânere albastre de plută
cum mi se umfla bobul de orz rozaliu sub coastă pe sub subsuori trec armate inceste
de greieri beți cu arcușuri din oase de pește la televizor citește ceva Oreste despre învățături apocrife
până se face dincolo cumva ne mușcăm buzele până ne dă sângele
un pitecantrop fudul ne scuipă flegmele pe țeastă prin miriști noroi în depărtare ceață

- cum ard ele zările până când se fac totuna de-a valma printre nori se scurge misterul din tainice bolți!

nu-ți poți scoate ochii și în același timp să refuzi să vezi cum orașul se pierde încet
cum fuge el în câmpie cu străzile suflecate până la bordură
lanul de grâu îl privește cu ură și se închide în el până la venirea verii
sau cum îți cade lumina oblic prin păr în adâncul umărului până în călcâie
tu ai tăcerea fugită în munți ai unghii de oțel și îngeri electrocutați sub ferestre

- un ghiveci de lut cu o mușcată roșie cum își mângâie ea diminețile și frunzele de soarele albastru