tăcerea ta ciută cu nări fremătânde
adulmecă feromonii sau temeri
enigmatice insistente două mici
găuri negre ochii mă atrag
de unde voința împotrivirii
și totuși dacă-i doar o interfață
mă-ntreb o pavăză în de sine
și eu o interpunere accidentală
banală-n privire și ce se trezește
cerbul din mine ce mai ai de pierdut
boncăluiește timpul tău nu-i încă
trecut fragedă-i iarba de gânduri
tăcerea e poate-un îndemn poiana
te-așteaptă du-te-i alături și paște
cine știe poate că poate...

și totuși...