mă cunoști drept femeia cu multe anotimpuri sub pleoape
îmbrac tot atâtea iluzii câte gânduri am ascuns
în sânul poeziei mele
lumea se pictează în urma noastră plopii
își scutură luna prin frunze
te-ai adânci în gustul pielii mele
odată cu noaptea sfredelită-n călcâiul neliniștii
sărutul tău ca o perdea peste memorie
îmi ține corabia pe linia de plutire
privește orizontul cum țâșnește în vitralii sparte
cât vezi cu ochii câmpuri de maci
rup din Dumnezeu miresme
orele se risipesc în caierul culorii
dragostea se preface-n mare
ține coama valului, iubite
să nu alunecăm în extaz.