La douăzeci și patru de ani, am totul sub forma unui vis
care stă de gardă. Nimic nu mai are nevoie de nimic,
soldații își lasă războiul, iubitele
și râd de nesfârșirea acestei lumi, care totdeauna o ia de la capăt când închizi ochii.
Nu poți surprinde drumul unui vierme, destinul lui când se va face mare
și pregătit pentru moartea altora.

Nu poți salva purtătorii de viețile lor, chiar și când ofilirile
se strâng buchet, e vorba despre aceeași frumusețe
căutând o ascunzătoare mai bună.