dragostea noastră s-a născut fără nume
într-o zi de toamnă ca oricare alta,
doi străini, două singurătăți,
două tăceri ard
într-o singură lumină

uneori, speriat, o numești revoltă,
te lupți cu tine, cu mine, nimeni nu învinge,
nu există decât armistiții fără sfârșit
în care ne pansăm rănile
unul celuilalt,
ne facem confidențe,
eu ție, tu umbrelor tale,
între noi se rostogolesc doar cuvinte,
bem aceeași cafea la aceeași masă,
ne ghicim în suflete printre fumul țigărilor tale de foi,
ne ținem virtual de mână,
încercăm să ne vedem viitorul din palmă
și doar atât

rareori îi spui tandrețe,
sângele tău ține de cald sângelui meu,
venele pulsează la unison,
împreună cântăm aceeași melodie
inimii care-a uitat cum să mai bată
din doi în doi,
respirația mea îți dilată irișii,
naștem perpetuum mobile dincolo de uitare și moarte,
îmi șoptești pe silabe refrenul
ucide-mă! ucide-mă tandru, iubito!,
nu mai poți nega cine sunt

de cele mai multe ori te ascunzi în tăceri
de teamă să nu te trădeze vocea
și să nască ecoul
ce duce la sufletul tău
peste care ai clădit o mie de liniști și ziduri,
să nu mai intre nici o lumină,
nici o altă iubire
căreia să-ți dorești să-i mai dai un nume,
te-ascunzi printre umbrele tale,
tăcerea ta ne strigă iubirea: no name