larg deschid ferestrele toate
aer nou să pătrundă înhobotat de lumină
vreau să scap de pereții de oase și carne
măcar pentru-o vreme să fiu cum mă văd
uneori un eu ca idee pluridimensional
sorb filamentos de încrengături neuronale
adunând în mine iubirea întreagă a lumii
știu e un sentiment egoist dar cât de benefic
pentru sațietatea lui a fi unicitate
irepetabilă între două nimicuri...

am emis postulate și legi rece și căznit
le demonstrăm matematic și ne împopoțonăm
cu floarea secei mândrii la butonera lui știu
eu vreau doar să simt bucuria gâzei ieșită
la soare a bobocului deschizându-se-n
floare galopul mânzului puritatea mirată
din privirea pruncului tumultul din visul
fecioarei și câte alte nimicuri

vreau oare prea mult poate da poate nu
dar aș pricepe de ce se bucură până
la strălucire raza de soare chiar și atunci
când întâmplător ajunge pe-o balegă
și cât de optimist aș mai fi...