în ochii femeii e încă noapte
pășește pe străzile orașului cu călcâie moi
ca palmele unui nou născut
bărbatul care o urmărește e aproape orb
soarbe întuneric
din ochii ei nehotărâți

de argint e vorba femeii care tace
alunecă în fântâni
otrăvește gândul bărbatului laș
limpezește privirea bărbatului sincer
deasupra ei norii rotunzi și aurii
ca gogoșile din făină de orez
sunt tot mai albaștri
până când ploaia cade ca un blestem
în sângele înfierbântat al muribunzilor
în păntecul copiilor flămânzi
în pământul afânat pe mormintele proaspete

la marginea râului femeia s-a hotărât
își desprinde rochia
trupul ei pătrunde în nisip încetul cu încetul
ca lumânarea într-o tipsie
până când buzele ei tac eliberate
precum aurul ocnașilor evadați