agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-03-30 | |
1
culoarea părului ei era aidoma unui lan de grâu copt. ochii - mari și albaștri cum cerul văratec. mă-ntâmpina totdeauna cu un surâs izvorât din adâncul iubirii. nu știu de ce mi-o amintesc acum ca pe un lucru dintre cele mai dragi și definitiv pierdute. o, dureroasă bucurie uitată! 2 e poate miracolul amintirii. privirea ce răscolește-n trecut deodată se luminează. mai ții oare minte casa cu viță de vie sălbatică unde o vreme locuiam împreună? rămâne o flacără din tot ce a fost. în ea arde inima mea înstelată. 3 oare m-auzi? oare mă vezi? trec singur pe străzi căutându-te: sens al nonsensului meu. singura mântuire. de ce nu răspunzi? de ce nu revii? și cine și unde acum te reține. într-o zi te-am zărit la o fereastră deschisă de o mână străină. erai tu sau amintirea ta albastră? 4 cum plină de farmec în goliciunea ei își purta trupul pe țărmul mării cântând! cum intra și ieșea din valuri ca o antică zee! mi-a dăruit mai întâi cuvintele ei: jurăminte de iubire. apoi sufletul: un porumbel, și trupul - trupul său gol. ars de soare. ars de dorul de dragoste. smulge-te inimă din adâncul uitării! 5 azi mă întreb dacă tu mai păstrezi jurământul străvechi. dacă mai poți recunoaște un chip adorat cândva ca un zeu. însuși zeul acum îți vorbește. dragostea - spune el - nu va muri niciodată. atunci de ce vocea ta ca un țipăt de pescăruș surprins de furtună? vino! ceea ce numim fericire e atât de aproape. 6 o, desfătările dragostei! culoarea pielii și mirosul ei! și reflexele lunii pe luciul trupului gol! urma șoldurilor tale pe nisipul încă fierbinte! în zori nu mai rămăsese nimic din acel farmec divin. singur acum față în față cu marea trăiesc cu amintirea ca un personagiu postum. 7 dar iată și ziua mult așteptată. aceasta e rochia albă în care te-nvășmânt și te port prin cele șapte vămi. mereu mână-n mână ca să nu te mai pierd. acesta e iată inelul cu diamante. aceasta cununa de proaspete flori. iar acesta e paradisul și-n el suntem noi: cea dintâi cea din urmă pereche a lumii.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate