Dintr-un motocel de iarbă,
Un căpșor, un bob verzui,
Se săltă și țup, cu grabă,
Urcă pe un scai, hai-hui,
Și-n căldura delicată,
Ațipi, zâmbind, îndată!
.
Două muște stând la soare,
Pe un ram înmugurit,
Se spălau pe aripioare,
Ce frumos le-au primenit!
Și picioarele de ață,
Le masează, le răsfață.
.
Cățărându-se alene,
Un motan alb și pufos,
Pândind ceva printre gene,
Strâns de scoarță și zelos,
A iscat prin cuibușoare
Mare zarvă! De ce oare?
.
Liniște, căci pe cărare,
O armată de furnici,
Cu merinde la spinare,
Tinerele și bunici,
Trudesc de cu zori în seară,
Strâng provizii la cămară.
.
Vezi tu, blândă, primăvară,
De ce mult te adorăm?
De când zâmbești, bunăoară,
Nu tușim, nu strănutăm,
Avem haz și voioșie,
Tu aduci doar bucurie!