țin noaptea în pumnul strâns să nu se prelingă de-a lungul mâinii în umăr
din prea multă lumină fărâma de întuneric ademenită de partea mea de zeu
capcană și temniță deopotrivă m-am trezit deodată păstrătorul umbrei
cu genunchii la gură în satul meu bântuit din câmpia bătrână
unde cai de cenușă se învârt nebun în cercuri desenate de lună
iar din fântânile săpate adânc în mine țâșnesc bucăți de lumină
fluturi firavi

când mă încumet să te chem mi se rup aripile
sau sunt înlănțuit de pat ca un înger căzut legat de stâncă
- iartă-mă iubito am uitat până și drumul către tine

nu știu cum dar acum țin în celălalt pumn o fărâmă de lumină
sunt speriat și simt acut nevoia de mântuire
- zidește în mine o inimă apuc să-ți mai zic