Știu că îți par schimbată, mamă,
Dar sunt aceeași fată cu păr lung,
Creioane în păr și alunițe pe sâni.
E adevărat, părul nu mai e castaniu,
Ci roșcat,
Iar la ochi port acum niște ochelari
Cu dioptrii destul de mari.
Sunt aceeași adolescentă nebună
Care chiulea de la liceu
Ca să stea pe iarbă, în parc,
Aceeași adolescentă nebună
Care pleca cu prietenii în Predeal,
Fără să îți spună.
Sunt aceeași care mergea acum 3 ani
Desculță prin centrul orașului,
Care se răcorea în fântânile parcurilor,
Care tremura când o invita vreunul la film,
Pe care o lăsai să fumeze,
Fata ta, mamă.
Am rămas aceeași,
Aceea care se plângea mereu de propria greutate,
Căreia îi aduceai în fiecare seară ciocolată,
Care îți prezenta toți iubiții,
Care bea vin alături de tine,
Și aceea care nu te ajuta niciodată
la curățenie.
Nu te speria, acum poate am proprii copii,
Care îmi fac și mie aceleași lucruri,
Iar pe tine, din păcate,
Nu te mai strigă nimeni mamă,
Dar te strigă doi îngerași bunica.
Poate nu mai e nevoie să mă duci de mână la serviciu,
Dar îi ai pe ei să îi duci la școală.
O ai pe fetiță, care a început să își pună
Creioane în păr, la rândul ei,
Și îl mai și pe celălalt care
Nu s-ar rușina să fumeze cu tine
Sau să bea un pahar de vin.
Nu te speria, mamă,
Chiar dacă adolescenta nebună nu mai e,
Asta nu te face nefolositoare.
Adolescenta nebună e mamă,
Tu ești bunică,
Iar ei, copii, sunt nepoți la rândul lor.