ți-aș spune, dar nu le știu pe toate
de ce vinul vechi se cere la mese bogate
sfredelesc buzunarele goale
scormonesc printre cărți cu poeme
doar să-ți găsesc un răspuns inteligent
iar tu să nu moțăi în așteptare
ți-aș spune, dar nu le știu pe toate
de nesupusele atârnări într-o viață ciudată
de egalări și preziceri
de fantome și vise
rezultatul e însă același impar
al naibii destin se hlizește și pare un vultur
așa cum suflă el în ceafa ta obosită
și te crezi erou, el te crede bizar
ți-aș spune, dar nu le știu pe toate
de ce dracu în noi plouă mărunt
și mâna-ți lichidă se scurge în tine
adunând pietre, pietre, pietre-n spinare
și urli ca nebunul pe țărmul tău uitat
”păi, unde să fiu când nu știiiiuuu, când nu știiiiuu?”
îți zic să-nghițim frica-n vinul ăla vechi
și-apoi nesăbuiți și plini
dispăruți și goi
să privim așa degeaba spre înainte cu urmele șuvoi