pe cine să caut pe cine să chem acum când mă caută acum când mă cheamă
femeia în negru femeia neagră femeia nebună către cine să strig
când ea se dezbracă de soare de lună și mă cuprinde
cu brațele pline de iarbă de frig

mai degrabă chem ploaia furtuna zăpada
decât frumusețea ta să o chem tinerețea ta
mai degrabă întunericul singurătatea tristețea
decât tu să mai vii să revii între vii

nu moartea este aceea care te ține departe de mine de viață
câtă vreme uitarea sporește mereu întoarce morții în moarte
nu timpul te face urâtă bătrână nu timpul
câtă vreme iubirea și ura în tine fac schimbul

ai să devii femeia neagră femeia în negru femeia nebună
uitată de cei pe care îi uiți uitată la margini de lume