hai să ne iubim sub magnolii,
florile albe ne vor privi pe sub gene,
cu mâna la gură, îmbujorate,
mirate de-ndrăzneala muritorilor de a fi
apoi se vor sinucide zâmbind
în pletele tale

să ne iubim în toate visele
în care am fost doar două umbre
fără formă și fără culoare,
căutându-se pe asfalt cu vârfurile degetelor
rănite de atâta neputință
rispită în van


să ne iubim în toate timpurile,
imaginându-ne că ne-am născut inversat:
trecutul ține loc de prezent și viitor
ne împrumutăm unul-altuia doar amintirile fericite
cu care să ne îmbrăcăm sufletul
gol temporar


hai să ne iubim până la stele,
printre inelele lui saturn din gheață turcoaz,
cele 62 de luni să graviteze
de la stânga la dreapta, bulversate,
să fim ultimii saturnieni
care mai pot respira
și mai pot dormi
cu rădăcinile îmbrățișate