Moarte nu-i, viață nu-i spun
Trăirea-n fond e de legumă,
Nu pot s-o bat să facă spumă
Din câte vise pot s-adun.

Iubește ce-i făcut din humă,
Își face cuib ca un lăstun
Și are-n ea un pic de brumă
În care zace-un om comun.

E timpul irosit de-a valma
Fără iubiri, fără un plâns
De parcă totul curge plat.

Nu am cu cine bate palma,
În mine totu-i întâmplat
Și nu mai iese din ascuns.