la uzina care vreme de câțiva metri merge paralel cu linia ferată
ionică lucrează în salopetă albastră nespălată și jigărită
(mama lui a murit
tatăl este bețivul orașului
soră n-are dar și-ar fi dorit)
aleargă în orele de program printre
smocuri de iarbă în care își trag sufletul șobolanii
salută zgomotos pe toată lumea cu energia celor 20 de ani
încă nu tușește zgomotos cum o să
& degetul mare de la mâna stângă este încă la locul lui
se va însura toamna și va muri tot toamna fără să mai amâne impactul
va avea trei copii (nicio fată) nu va avea amantă
va apela la serviciile unor prostituate ieftine
în camerele cărora va intra mereu fără să știe de ce
aproape fără chef

*
mihai când prinde bariera (ca acum) îi place la nebunie
(dacă e noapte cu atât mai bine)
să oprească motorul radioul și
din întunericul mătăsos ce se naște înăuntru la volan
să privească vagoanele cum deșiră lumina de neon moment prielnic
se trag dungi pe coaja nopții în timp
când bariera se ridică încet ca un lazăr din lemn pictat alb / roșu
mihai răsucește cheia bagă în viteză ridică piciorul de pe ambreiaj
oricât de repede s-ar mișca tot îl claxonează cei din spate
și el râde ca atunci

*
pentru că este nici pui nici matur a ajuns foarte aproape de limită
ceilalți au rămas în urmă dar încă le poate simți prezența
printre copaci
nu știe de ce dar când privește la forfota luminițelor de jos
când aude zgomotul prelung care vine în valuri când și când
se simte toropit
ar vrea să înainteze dar pur și simplu nu poate
fără să își dea seama se întoarce grăbind mersul
este primul care s-a oprit să urle spre stele
tăcând ceilalți îi arată respectul

*
ultima stea din osia carului mare
strălucește fără să se miște de mii de ani
nu contează câți soldați au murit cu ochii spre ea
(fie ei din armata romană sau siriană)
câte fete au fost deflorate în timp ce o priveau cu sentimente amestecate
sau câte au născut în iarbă copii care mai târziu au înnebunit
creând superstiții
claxoanele sunetele venite de la televizoarele sau radiourile date la maxim
tineri zbierând cascadele
trenurile trecând prin fața unor mașini cu motorul oprit
toate astea nu au nicio legătură
cu faptul că ea este acolo iar noi
morți făcând pe viii ne îndrăgostim ca proștii pe drumul ăsta greu
de întoarcere

*
stând pe marginea patului copilul își privește vioara
lumina este aprinsă nu e nimeni în cameră cu el
tatăl încă doarme
mama se spală pe față stând aplecată peste chiuvetă
pare mai tânără dacă cineva ar privi-o de departe
dar ea își vede sânii în oglindă
pare că își aduce din alte timpuri mâna la gură
realizează cât a îmbătrânit acum când soțul ei doarme
și copilul privește vioara
afară plouă în casă este lumină dar încă nu plouă peste mobilă
din pădure se aud nu pentru prima oară lupii
& ca de obicei dimineața
nu e nimeni în cameră cu el

*
iubi dacă tot zici că îți pasă ascultă bine
așa cum asculți atunci când îți e teamă:
cât trece un gând dintr-o parte în alta a creierului
sau de la suprafață în adâncime
unde îl pot confunda lesne cu un instinct
în tot timpul ăsta nenorocit inima
fleoșc! fleoșc! prin sânge
căci iată-i trecând de barieră acum ca niciodată
mâncând din șobolani
intrând în visele noastre prin beregată