În luna aprilie, din Capadochia
În ziua a douăzeci și treia
E pomenirea sfântului
Și măritului marelui
Mucenic Gheorghe întru credință
Purtătorul de biruință.
Biserica creștină cu încredere
Serbează ziua morții sfinților
Ca ziua lor de naștere
De slavă în cinstea lor.
Numai Fecioara Maria
Și Sfântul Ioan Botezătorul
Fac excepție la ea istoria
De la această regulă de la el Mântuitorul.
Măritul acesta, minunatul
Și vestitul mare mucenic Gheorghe
A trăit în vremea lui Dioclețian împăratul
Spre a sta creștinătății de veghe
În anii 300 după Hristos
Să fie fraților lui de folos.
Trăgându-se din Capadochia, din ai săi străbuni
De neam strălucit și luminat
Din ceata ostașilor ce se chemau tribuni
Iar când a fost să pătimească neîncetat
Era la cinstea dregătoriei de comis
Iar el nedreptatea a învins.
Datorită vitejiei și victoriilor sale, deodată
Ajunge conducător de armată.
Având împăratul gând
Să pornească război asupra creștinilor
A dat poruncă să se învrednicească pe rând
De cinstiri împărătești ale lor
De daruri ei se vor lepăda
Și vor părăsi pe Hristos fără tăgadă.
Iar cei cer nu se vor supune poruncii
Să aibă pedeapsă moartea.
Atunci Sfântul Gheorghe fiind de față, în fața crucii
A declarat că este creștin, mustrând deșertăciunea
Și neputința idolilor care erau atei
Luând în râs pe cei ce credeau în ei.
Neplecându-se nici cu amăgiri
Nici cu făgăduințele tiranului
Care făcea multe ca acestea, de-a lungul anului
Nici de îngroziri
Ci se vedea nebăgător de seamă de toate
Pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliță.
Când i s-a înfipt sulița în trup, pe la spate
A curs sânge mult, cum era a sa credință
Iar vârful suliței s-a întors înapoi
Și a rămas Sfântul nevătămat.
Legându-l de o roată apoi
Þintuită cu fiare ascuțite deodat`
Care a fost pornită din sus spre o vale
Și rupându-se trupul în mai multe bucăți
Cu ajutorul dumnezeiescului înger și jale
A rămas el sănătos și fără prejudecăți.
Înfățișându-se Sfântul
Înaintea împăratului
A lui Magnențiu împăratul
Care ședeau alături de ai lui
Și aduceau jertfă la idoli, nu sfinți
Pentru sănătatea lor
Sfântul a atras pe mulți
Spre credința în Hristos nemuritor
Cărora din porunca împăratului nemărinimos
Li s-au tăiat capetele afară din cetate.
Venind la Hristos
Alexandra împărăteasa, cu dreptate
A mărturisit pe Hristos Dumnezeu
Înaintea tiranului ateu.
Au crezut și alții mulți în Hristos
Văzând că Sf. Gheorghe a ieșit sănătos
Dintr-o varniță în care fusese aruncat
Cel ce este lipsit de păcat.
După aceasta, ca un mister
I-au încălțat picioarele de “rege”
Cu încălțăminte de fier
Ce avea cuie și l-au silit să alerge.
Și iarăși au pus de l-au bătut
Fără de nicio milă
Cu vine de bou uscate în lut
Fost-a o situație umilă.
Iar Magnențiu cerând semn
Ca să învieze pe un mort
Din cei ce erau îngropați nedemn
Din mormintele ce erau acolo lângă cort
Care erau de multă vreme morți
Și făcând mucenicul Gheorghe rugăciune
Deasupra mormântului, la toți
A înviat mortul, ca o minune
S-a închinat mucenicului Gheorghe mieros
Și a slăvit Dumnezeirea lui Hristos.
Întrebând împăratul pe mort cine este
Și când a murit
Acesta a răspuns că este
Din cei ce au trăit
Mai înainte de venirea lui Hristos
Adică mai înainte de trei sute de ani
Și mai mult decât gândești
Cum că a ars în foc atâția ani
Din pricina rătăcirii idolești.
Pentru care minune crezând mulți mereu
Și înmulțindu-se spre credință
Slăveau cu un glas pe Dumnezeu
Între care era și Glicherie, cel plin de stăruință
Căruia îi murise boul
Și l-a sculat Sfântul.
Din care minune adeverind, ca vrăbiile
Și el credința în Hristos
A luat cununa muceniciei cu folos
Făcându-l păgânii multe bucăți cu săbiile.
Deci, venind mulți la Hristos, de la mare la mic
Pentru ceea ce vedeau
Și încă pentru că Sfântul Gheorghe mucenic
Intrând în capiștea idolilor ce erau
A poruncit unui chip idolesc cioplit
Ca să spună dacă este el Dumnezeu
Și de i se cuvine fără a fi ocolit
Să i se închine lui oamenii ca la zeu.
Iar demonul cel ce era într-însul
Plângând a răspuns printre dinți
Că unul este Dumnezeu adevărat: Hristosul
Și dintr-aceasta s-au tulburat idolii toți
Și au căzut și s-au sfărâmat
Și pace nu au mai căpătat.
Ceea ce neputând răbda
Cei ce credeau în idoli, în păcatul
Au prins pe mucenicul Gheorghe fără a pregeta
L-au dus la împăratul
Și-au cerut degrab răspuns voit
De moarte asupra lui
Iar împăratul a poruncit
Ca să reteze viața Sfântului
Și pe Alexandra împărăteasa
Cu sabia, cea cu grijă aleasă.
Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul
Iar sfânta Alexandra cea îndurerată
Făcând rugăciune în temniță, ca altădată
Și-a dat sufletul lui Dumnezeu, la nimeni altul
În ziua de 23 aprilie 304
Rămânând de atunci zi de prăznuire în tot regatul.
În părțile Siriei, de fel
Se află o cetate numită Ramel
În care era o biserică zidită
În numele marelui Gheorghe mucenic.
Neaflându-se acolo mină de piatră clădită
Ca să se taie stâlpi falnic
Se aduceau stâlpii bisericii, de trebuință
Din loc depărtat
Și se făcea multă nevoință
Cu aflatul lor de-ndat`
Și cu adusul
Ce se întâmpla la el apusul.
Atunci, oarecare femeie
Cu frica lui Dumnezeu
Având adevărate temeie
Și întărită credință în Fiul Său
La Sfântul mare Gheorghe mucenic
A cumpărat și ea
Un stâlp asemenea
Cu cei ce erau făcuți chitic
Și înfrumusețați
Și pogorându-l la mare
Se ruga celui ce era printre frați
Purtător de grijă, care
Să ducă stâlpii, să ia
Să ducă și pe acela
Pe care îl cumpărase ea
Dar care nu era acea.
Iar el nu vrea caducă
Ci punând numai pe al lui
Purcese să se ducă
La vorba Domnului.
Atunci femeia de supărare
Căzând la pământ, cu capul
Plângea și se ruga mucenicului Gheorghe cel mare
Să-i ajute să poată duce stâlpul.
Aflându-se ea într-un astfel de chip
Văzu în vis, unde i se arătă Sfântul
În chip de voievod mistic
Și-i zise acel cuvântul:
"De ce ești tristă, femeie?"
Ce s-a-ntâmplat de ai fața disperării
Iar ea îi spuse pricina întristării
Și mucenicul Gheorghe descălecând de pe cal, fără să steie
Zise către femeie:
"Unde-ți este voia să fie pus stâlpul?"
Și ea răspunse fără să steie.
"De-a dreapta parte a bisericii."
Și mucenicul Gheorghe îndată însemnă marmura cu degetul
Scriind aceasta, în legea ei:
Să se pună în dreapta, al doilea, deșteptul
Stâlpul văduvei
Și ridicând Sfântul
De capătul stâlpului doi
Ce era dinspre mare, zise femeii:
"Ajută și tu" și ridicându-l amândoi
L-au dat în mare, fără temei
Și cu îndreptarea Sfântului
Sosi stâlpul mai înainte de ceilalți
Și dimineața se află la limanul lui
De parcă erau toți frați.
Ceea ce văzând Vasilicos
Căci așa se numea cel de grijă purtător
Pentru ducerea stâlpilor
S-a minunat și mai vârtos
Dacă a văzut și scrisul
Care rânduia și locul
Unde trebuia să fie pus
Toată ziua până la apus.
Mulțumind lui Dumnezeu
Cerea și de la mucenicul Gheorghe iertare
Pentru greșeala neascultării mereu
Și, luând și el prin vedenie mare
Iertare de la Sfântul
Puse văduvei stâlpul
În rând cu ceilalți și aducea
În locul care poruncea
Scrisul cel însemnat de Sfântul.
Stâlpul stă temei
Până în ziua de astăzi
Întru neștearsă pomenirea femeii
Și întru mărirea Sfântului
Pentru preamărita minune a lui.
Iată altă minune făcută la Mitilene
Și care înfricoșează tot gândul și tot auzul.
Căci în acest loc este o biserică cu trene
A marelui mucenic Gheorghe viteazul
Foarte slăvită și vestită
Pe veci fie preamărită.
Și este obicei în calea Lui
De a se strânge nor
La ziua Sfântului
Mulțime multă de popor
În toți anii de vestire
Să facă la acea biserică prăznuire.
Aceasta aflând agarenii
Ce erau în Creta
Au lovit fără veste perenii
La vremea privegherii ce e gata
Pe câți au aflat în biserică
Și i-au luat legați
Împreună cu câți au putut prinde prin frică
Din cei de afară, toți frați
Că cei mai mulți scăpaseră
Pe unde apucaseră.
Pe cei ce i-au prins
I-a dus în Creta destinul
Între care era și un tinerel neînvins
Pe care l-a dăruit saracinul
Care-l prinsese lui Amira
Celui ce era mai mare peste agareni.
Și trecând câtăva vreme, fără a se mira
Cum este tradiția la mireni
Până s-a împlinit anul voinic
Și au ajuns iară cu dor
La prăznuirea preamăritului mucenic
Tânărul a slujit lui Amira stăruitor
Iar părinții lui nelăsându-și obiceiul lor
Și nici nu au fost nemulțumitori
Pentru pierderea copilului binevoitori
Ci punându-ți nădejdea la Dumnezeu
Mulțumind Sfântului său
Și făcând praznic după obicei
Au ieșit ca să cheme la masă
Pe cei ce erau chemați dintre ei
Iar maica copilului, aleasă
Întorcându-se la biserică
A căzut la pământ plângând sinedie
Și rugând pe sfinția cerească
Ca să izbăvească pe fiul ei din robie
În ce chip va ști iar
Cu atotputernicul și dumnezeiescul dar
Al Sfântului Duh plânsul
Ce locuia într-însul.
Iar cel grabnic la ajutor
Nu a trecut cu vederea lacrimile femeii cu dor.
Și, după ce și-a sfârșit femeia rugăciunea
Șezând oaspeții la masă
A pomenit bărbatul femeii din casă
Întâi ajutorul mucenicului Gheorghe cum e cuviinciunea
Și stau gata cei ce dregeau vinul
Ca să mai îndulcească el chinul.
Atunci, din voia lui Dumnezeu
S-a făcut minune mare și preamărită
Și aproape de necrezut mereu
Pentru cei ce nu știau, într-o clipită
Lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu
Au îmbrăcat forma pramărită de Fiul Său.
Dar dacă vor cugeta la Avacum
Care din răpirea îngerului, e un zvon
Întru o clipeală de vreme, acum
S-a aflat din Ierusalim la Babilon
Nu se vor arăta necredincioși iar
Nici de aceasta, e lucru mare.
Căci în ceasul în care
Pusese tânărul vin în pahar
Și se gătea ca să dea
Lui Amira din Creta
S-a aflat în Mitiline
Dând maicii sale vinul, cu pahare pline.
Văzând toți cei ce erau la masă
Pe tânăr, s-au minunat.
Întrebându-l de unde se lasă
Și cum se află în mijlocul lor
El a zis: "Umplând paharul acesta de vin amăgitor
Ca să-l dau lui Amira în Creta cu dor
Am fost răpit de un bărbat preamărit
Care m-a pus pe calul lui
Þinând cu mâna dreaptă paharul dorit
Și cu stânga ținându-mă de mijlocul lui
Mă aflai precum mă vedeți
În mijlocul vostru", oameni isteți.
Acestea auzindu-le
Și văzându-le
S-au mirat de acea mare minune
Pe care au primit-o cum se cuvine.
Sculându-se de la masă
Au dat laude și mulțumire toată noaptea
Atotputernicului Dumnezeu, ca prinoasă
Mărind pe Sfântul Său mucenic, care erea.
Iconografia pastrează
Imaginea Sfântului Gheorghe de aur
Călare pe un cal ce simbolizează
Străpungerea cu sulița a unui balaur.
Este vorba despre o legendă pioasă
În care Sfântul Gheorghe salvează
Cetatea Silena, din provincia Libiei
Terorizată de un balaur fără temei.
Această imagine a Sfântului
A rămas în amintirea oamenilor
Ca model de curaj în lupta împotriva diavolului
Dusă de Mucenicul Gheorghe și popor.
Mai este reprezentat într-o mantie roșie
Culoare traditională pentru un martir cu trene
Dar și ca războinic pedestru ce știe
Sau ca tribun militar în veșminte patriciene
Cu o diademă metalică pe cap, ca mare faptă
Cu o platoșă sub mantie
Þinând o cruce în mâna dreaptă
Iar în mâna stângă o sabie.
Reprezentarea Sfântului Gheorghe de-ndată
Doborând balaurul turbat
Este și pe Steagul Moldovei prezentată
Steag la Mânăstirea Zografu aflat
La Muntele Athos de unde
Istoria creștină stă să inunde.
Pe acest steag în floare
Se află și rugăciunea de veghe
Sfântului Ștefan cel Mare
Către Sfântul Gheorghe :
O, luptătorule și biruitorule
Mare Gheorghe, în nevoi
Și în nenorociri grabnic ajutătorule
Și cald sprijinitor în noi
Iar celor întristați
Bucurie nespusă
Primește de la noi, ai tăi frați
Această rugăminte aprinsă
A smeritului tău rob
A Domnului Io Ștefan Voievod
Din mila lui Dumnezeu
Domnul Þării Moldovei mereu.
Păzește-l pe el neatins
În lumea aceasta a tuturor
Și în cea de apoi, stins
Pentru rugăciunile celor
Ce te cinstesc pe Tine
Ca să Te preamarim în veci de bine.
Amin.
Și aceasta a făcut-o în anul 7008 (1500) din avale
În al 43 an al Domniei Sale“.
Se știe că pecetea
Mitropoliei Moldovei și Bucovinei totodată
Poartă chipul Sfântului Gheorghe, pe ea
Preluat după steagul de luptă
Al Sfântului Ștefan cel Mare
Viteaz și vașnic fără-nfricare.
În 1222, regele Angliei, pe numele său
Richard Inimă de Leu
L-a ales pe Sfântul Gheorghe mucenic
Patronul spiritual al Casei Regale
Și al întregii țări, ca voinic
Ce apară blazoanele sale.
Regele Edward al III-lea timpuriu
A înființat "Ordinul St. George"
Iar Crucea Sfântului Gheorghe
A devenit, mai târziu
Steagul Angliei, "Union Jack".
Marele Mucenic Gheorghe
Este considerat și ocrotitorul
Georgiei, Armeniei, Maltei, ca pavăză și veghe
Dar și Lituaniei și Serbiei, cum a vrut poporul.
Sfântul Gheorghe mucenic
Este și ocrotitorul armatei române
Tânăr și voinic
Cât va fi să fie onoarea oastei creștine.
În tradiția populară a civilizației
Sfântul Gheorghe este un părinte
Ocrotitor al vegetației
Protector al naturii înverzite
Al vitelor și al oilor
Cum e datina din popor.
Tot în spiritualitatea populară
Între Sfântul Gheorghe și Sfântul Dumitru
Există o înțelegere cosmică, rară
Ce se păstrează integru.
Se spune că în doară
Atunci când broaștele cântă ariile
Pentru prima oară
Sfântul Gheorghe ia cheile
De la Sfântul Dumitru
Pentru a deschide căile
Drumul naturii spre viată și sacru.
În dimineața zilei de Sfântul Gheorghe mucenic
Capul familiei, întotdeauna un bărbat
Așeza la stâlpii porților și ai caselor negreșit
La ferestrele și ușile caselor și grajdurilor, de-ndat`
În grădini și pe mormintele din cimitire
Ramuri verzi în pioasă amintire.
Astfel, se credea că oamenii
Vitele și semănăturile
Erau protejate asemeni
De forțele malefice, acriturile.
Ramurile verzi erau păstrate peste an
Pentru a fi folosite drept leacuri
Împotriva bolilor și paravan
Pentru cele rătăcite pe alocuri.
Ele erau puse și în hrana animalelor
În credința că acestea
Vor fi protejate de puterea duhurilor
Cele rele, ce vor da vestea.
În ajunul zilei de Sfântul Gheorghe mucenic
Fetele de măritat, în șoapte
Credeau că își pot vedea ursitul, cel voinic
Dacă priveau, în această noapte
Într-o cofă plină cu apă
În care iubirea se adapă.
Există și obiceiul locului
Ca în dimineața zilei de 23 aprilie
Fetele să pună în mijlocul drumului
Brazde verzi, împodobite cu coronițe și ie
Pentru a observa care fecior
Va călca peste ele cu dor.
Dacă flăcăii ce le erau dragi taman
Nu călcau pe coronițe
Fetele credeau că în acel an
Se vor căsători în arnițe.
Brazdele și coronițele
Erau păstrate peste an
Pentru a se face cu ele
Farmece de dragoste taman
Sau pentru a fi folosite sinediu
În ameliorarea diferitelor boli, ca remediu.
Tot în dimineața zilei de 23 aprilie
Fetele mergeau pe furiș în pădure
Pentru a culege, cum se știe
Mătrăgună și năvalnic gust de mure.
Aceste plante erau puse
În pod sau sub streașină
În credința că ele induse
Le vor aduce pețitori bogați și cu haină.
Flăcăii căutau fără tăgadă
În dimineața zilei de 23 aprilie
Iarba fiarelor, miraculoasa plantă
Ce putea să sfarame lacătele sinedie.
În ajunul sărbătorii
Mergeau tinerii
Într-o dumbravă cunoscută
Cu o cofă cu apă neîncepută.
Vasul era ascuns într-un loc
Doar de el știut.
La răsăritul soarelui de foc
Fiecare privea în cofa cu apă, neștiut.
Dacă în vas se afla ca ispită
Un fir de iarbă de cu zori
Credeau că se vor căsători
Cu fata iubită.
Dimpotrivă, dacă în apă
Se afla o floare uscată taman
Era semn că tânărul scapă
Și nu se va însura în acel an
Iar dacă găseau pământ
Se credea că feciorul va muri în curând.
Femeile căsătorite
Mergeau în pădure tăcute
Și culegeau plante
Doar de ele știute
Mulgătoare, untul vacii
Pe care le adăugau cu sacii
În hrana animalelor
În credința că vacile lor
Vor da mult lapte
Și de bună calitate.
Nimeni nu avea voie așișderea
Să doarmă în această zi, dacă voia
Deoarece se credea
Că acel care încălca interdicția
Avea să fie somnoros întregul an
Și vai de el ca bun mirean.
Urzicatul era un alt obicei
Practicat de Sfântul Gheorghe mucenic.
Exista convingerea chitic
Că prin urzicat, toți acei
Vor fi mai ageri
Mai harnici și mai sănătoși
De-a lungul întregii veri
Care urma să înceapă după Moși.
Dintre toate obiceiurile enumerate
În comunitățile sătești contemporane tuturor
Se mai pastrează deoparte
Doar obiceiul împodobirii stâlpilor
De la poartă, cu ramuri verzi
Ce aduc soare și nu zăpezi.