lumea nu a băgat de seamă dar de ceva vreme
o arșiță cumplită se abătuse peste pământ
apa fântânilor oceanelor transpirația totul se evapora
figurine de sare umblam năuci pe străzi și pe ulițe
treceam unul pe lângă altul ca niște năluci
înnebuniți de setea de viață
ne lăcomeam cu inconștiență la fiecare picătură
din bruma de fericire păstrată în stocul intangibil
nici nu ne mai vorbeam că făceam economie la salivă
ne cristaliza până și sărutul pe buze
de-atâta foc secase iubirea în inimi
sângele ajunsese un fel de marmeladă expirată
de care fugeau scârbite și muștele
dragostea se topise și devenise o zgură
prin care umblam desculți
iar sufletele pustiite formau un deșert
cât toată umanitatea

cum te plimbai așa gânditoare prin grădina cerului
un fior s-a reaprins în pieptul zeului
i-ai amintit de preafrumoasa eva
și de dorul ei a început să plângă în hohote