Pe basmaua unei muște,
Ce-ncropea niște găluște;
Unsuroasă, ponosită,
Având sprânceana zbârlită;
Dormea un pui de broscoi.
Într-un plop, un iepuroi,
.
Cânta din fluier, balade.
Cioara sări: - Nu se cade
Ca să-ți părăsești pământul,
Să te mângâie doar vântul,
Și să cânți, să cânți cu dor...
Și zvoni-n codru, de zor!
.
Într-o salopetă veche,
Scărpinându-se-n ureche,
Un trântor se tot căznește,
Și o masă meșterește,
De trei ore și un pic.
Gata-i, bravo, ce voinic!
.
Și asta nu e nimica!
O vulpe cât străbunica,
Și la ani, și la statură,
Legăna în bătătură,
Pe un puișor golaș,
Și-i cânta ca un doinaș!
.
Cât se minunase cerul,
Vrând a dezlega misterul,
Zări lupul printr-o geană,
Cum pe un mieluț îl cheamă,
Alintându-l delicat,
L-a hrănit și l-a culcat.
.
Covrigită pe-o sulfină,
Prinsă-n lene, o albină,
Căscând, gura să-i plesnească,
N-avea gând ca să muncească!
Apoi căzuse în praf,
Ațipind lâng-un taraf.
.
Musca, sub o nalbă mare,
Gătea oale de mâncare,
Pentru vietăți orfane.
Un țânțar mânca pulpane,
Iar trei greieri măricei,
Despicau butuci de tei.
.
-Doamne! rosti Ionică,
Cu ochii pe-o rândunică.
De când te hrănești cu ciorbă?
Vino, să stăm la o vorbă,
Cum s-a-ntors lumea, așa,
Mie cine-mi va cânta?
.
Azorică se hlizește,
Tuși sec, apoi grăiește:
-Ionică spală-ți fața,
Că a venit dimineața!
Ah, nu știu ce ai visat,
Dar pe chipu-ți minunat,
Stă mirarea-ntr-un picior,
Prinsă-n vraja viselor!