Timpul alene le așterne
Clipele în desaga sa
Au mai rămas a fi perene
Gândul cel bun și dragostea.
Viața e un tic-tac necontenit
Formăm impresii la-nceput
Dar când el ceasul rămâne mut
Actorul vieții proprii s-a sfârșit.
Ea piesa pare a avea nerv
Trăiesc dram după dram, feroce
Listez amurgul ce nu îl conserv
Și îmi primesc ea clipa de pe cruce.
El egoistul ce se duce
La drumul cel spre infinit
Se mai oprește la câte o răscruce
În așteptarea chipului predefinit.
Sunt egoist și știu din timp
Că starea e prea efemeră
N-a mai rămas nici chiar un chip
Ce va să plângă pentru o arteră.
Ea ruta vieții pare stabilită
În egoismul venelor hilare
Mă regăsesc într-o nefrită
Și simt durerea sufletului ce răsare.
Un egoism din nou apare
Ea tema nu e stabilită
De vrei sau nu, te rog în gura mare
Să nu strivești un egoist cu sinuzită.