nu știu dacă zbaterea ochiului stâng
alteori celui drept e un semn
sau o durere
țintuită pe propria-mi bătrânețe sau
e așa un fel de rană
dintr-un război cu mine însumi

sub toate dărămăturile astea
a rămas doar liniștea
ca o toamnă
golașă
în mijlocul zilei
nu prea am timp să developez fiecare clipă
aerul rarefiat îmi scurtează orizontul
teama se lipește de mine
ca un aluat
cresc și mă descojesc printre
lucrurile transformate în nisip

îmi sprijin capul pe întunericul
lăsat peste mine și
mă gândesc cum ar fi dacă
toate trenurile ar opri la capătul lumii
iar Dumnezeu ivit dintre umbre
mi-ar face semn ca și cum ar fi ultima plecare

nu știu dacă zbaterea ochiului stâng
alteori celui drept
e un semn
însă știu că
noaptea aceea va fi o noapte de vară