Sunt obosit acum, fără armură,
C-o inimă fricoasă-n piept,
Sunt doar un biet nebun poet,
Cu versuri rătăcite în furtună.

Am adunat suspinele din lume,
În mii de picături le-am strâns,
Le-am scuturat de dor și plâns,
În pacea cu miros de pâine.

Acum le spăl obrajii cu speranță,
Să uite gustul de minciuni,
Din vers să-și facă rugăciuni,
Dând grai cuvintelor, și viață.

Când ochii vii vor crede-n mine,
Cu raza lor să mă citească,
Să simtă slova îngerească
Și dragostea, printre suspine.

Prin mine mamele să-și plângă
Îngerii lor, cu aripi frânte,
Cu versul meu să se alinte,
Hrănindu-și inima plăpândă.

Când Domnul meu o să mă cheme
Să scriu în rai sau în infern,
Cu foc sau milă-am să aștern,
Ori dulci balade ori blesteme.