"Nunta cuvintelor", de Nicolae N. Negulescu, o carte care poate schimba impresia britanicilor despre valoarea culturii românești

În fluviul vertiginos al scrierilor românești contemporane, care curge cu impetuozitate și cu valuri spumoase spre marele ocean al literaturii universale de astăzi, în apropierea punctului de unire cu oceanul literaturii universale al acestor creații lirice, la un moment dat, toate iau forma unei delte virtuale de titluri atrăgătoare, alcătuită dintr-o sumedenie de branșe care pot atrage atenția pentru valoarea și consistența lor, spre deosebire de miile de firicele de apă care rămân timide și perisabile să băltească și să se învârtească pe loc pănă se evaporă. În categoria celor dinamice în forța valurilor literare sclipitoare eu am distins un volum de versuri cu predominanță esoterică, "Nunta cuvintelor", al cărui autor este un savant al împerecherilor fericte de idei și cuvinte românești, un adevărat regizor de vocabule sonore, scriitorul craiovean Nicolae N. Negulescu, membru corespondent al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe, ARA.

Din capul locului, am constatat că scrierile dumnealui nu se mulțumesc doar să selecteze esențe lexicale și să le caracterizeze, ci frazele pe care le elaborează cu o spontaneitate surprinzătoare reușesc să ajungă la limita superioară, să treacă de ea și să atingă cu multă măestrie ceea ce este "dincolo de cuvânt și gândire". Pare aceasta o enigmă? Da, ba chiar adeseori... Iată un asemenea crez: "Mi se spune/ să vorbesc cu degetele/ mâinilor aprinse/ tocmai bune/ să ardă frigul/ veacului înalt/ care-mi bate/ în inimă/ și-n urechi/ cu același sânge: / Mi se spune:/ Uite.../ trece pe lângă case/ venind la tine/ pe jumătate gol..." (Mi se spune). Gnoza din versurile lui este, în realitate, o comunicare providențială, cauzată de lumina spirituală din adâncul adâncurilor inimii noastre care-i suflă în pânzele versurilor adieri misterioase venite din metafizica Orientului mistic de care autorul este îndrăgostit până la contactul fizic cu el și până într-acolo încât a reușit să realizeze o policromă și trepidantă "Nuntă a cuvintelor", de-a lungul întregului ei ceremonial creativ. De fapt este o surprinzătoare celebrare în versuri moderne care permit controlarea experienței, vizualizarea ideilor: "Când deschid piatra/ cu flacăra privirilor/ Pământu-mi spune alergând:/ Până și în aceste/ mari depărtări/ de culoarea amurgului/ sufletul tău exilat/ miroase-a stele!" (Sufletul exilat).

Toate versurile sculptate în idei plasticizante sunt niște frumoase euritmii: "S-a aprins altarul stâncii/ din deschiderea adâncii/ miresme de curcubeu/ aurit în ochiul meu/ sfere, netezimi, spirale,/ sacre-mpărății astrale,/ meteori, punți, galaxii,/ cresc prin ramii inimii." (Euritmii)

Autorul se dovedește un maestru iredutabil care reușește să ne orienteze gândirea spre subtil, spre un spiritualism imanent, el fiind un creator însetat de eternitate și de nobile altitudini pe cât de intangibile pe atât de irezistibile: "Mută-mi casa poemului/ în cerul mării de stele/ luminat cu ochii Tăi/ ca în prima viață/ când m-a auzit cântecul/ fecioarei-pasăre/ cu urechea la Pământ/ Mută-mi casa poemului/ că mă coc de dragoste/ scriind un vis etern/ scufundat în focul/ care iasă înclinat/ din umbra lui/să se plimbe nevăzut/ prin lume." (Vis etern)

Cuvintele nuntite, cu împerechieri absolut originale, dovedind o forță de creație impresionantă, semnalizează "simpatii" rezistente dintre termeni care, priviți superficial, nu par să aibă raportări definitorii între ei, însă acest lucru are mai puțină importanță, întrucât este o participare neforțată între sunet și sens, la un nivel accesibil de conștiință.

Nu o dată, autorul regretă faptul că noi oamenii nu știm sau nu credem că am avea capacitatea reală de a absorbi tot "pământul de gânduri", dar, oricum, ne rămâne dezideranța și inspirația, adevărata, unica inspirație, aceea a tărâmurilor hyperboreene, însă cunoașterea nu mai depinde nicicum de autor, ci întru totul de cititor. Cauza ar fi aceea că fiecare cuvânt din cuvintele nuntite devine o plută navigând spre absolut, o forță care ne direcționează spre esența esențelor (a cincea fiind ultima, chintesența): "Mai mult decât/ zvonul trupului viu/ sunt imaginile/ depărtării/ pe care le aprind/ cu luminile lacrimei/ să mă vindec/ de mine/ ars la suflet/ din toate părțile." (Quinta essentia)

Parcurgând cele 175 de pagini ale ediției trilingve și comparând textul românesc cu traducerea lui excelentă în engleză și franceză, rămânem profund impresionați de talentul exploziv al eruditului savant orientalist, rigizorul Nicolae N. Negulescu, care, în mod evident, ne-a îmbogățit elasticitatea limbii literare române cu imagini surprinzător de inedite și într-adevăr frumoase. Cartea fiind dedicată Curții Regale din Regatul Unit, sunt sigur că M.Sa Regina Elisabeta a II-a și specialiștii în literatură de la Curtea Regală britanică vor rămâne deosebit de surprinși de puterea creativă a unui mare român care, pe această cale și prin întreaga lui operă reușește să schimbe impresia britanicilor xenofobi față de impetuozitatea creativă a națiunii noastre, poetul Nicolae N. Negulescu, la ora actuală, fiind, cu siguranță, cel mai potrivit să ne reprezinte.