Sunt un bărbat uitat născut
într-o duminică dimineața în căruță
în goana cailor din frica de moarte m-am născut
atunci câmpia a tresărit din ceruri s-a auzit curgând
o lumină galbenă pufoasă septembrie cincizecișipatru.

Sunt compus din șaizeci și doi de ani
un metru optzeci și doi barbă și multe regrete
sub frunte ochii-mi luminează căprui
cel mai adesea sunt răstignit pe cruci străine fără vină
și în care prietenii aruncă cu drag cu ură și pietre.

Din mine țâșnește neputința și durerea prin unghii /ca o răzvrătire
de-o vreme silabisesc versuri din putrede cuvinte
lupii își urlă menirea la stele
iarba se frânge în genunchi sub mușcătura fierului de coasă
lichefiez singurătatea pe brânci
și o îmbuteliez în peturi de plastic.

Nu înțeleg de ce când mă vezi ochii tăi se măresc
și dintr-odată binele devine răul cel mare
peste noi giulgiul de întuneric moartea...

...eu am văzut durerea
am pipăit-o m-am logodit cu ea și m-am izbit cu fruntea
de pământ până când am devenit o umbra
din care roade zilnic tramadolul.