probabil
că dacă m-aș fi împiedicat de cea de-a doua coastă
din această poezie aruncată pe jos
aș fi devenit blondă
pescarii de la marginea zilei după ce-ar fi vândut peștii caracatițele sufletul unei țigănci
mi-ar fi adus pentru buzele ei o felie sărată de mare
și-o pălăriuță roz
și aș fi scos poezia cu pălăriuță roz la plimbare
în lesă de sărbătoare
dulăii
la vreme de dat afară un cuvânt din călimară
și vremea era din os de pălăriuță roz
treierau mirosul care-l vedeau
probabil

doar maidanezul Lorentz din colțul cu care-l împroprietăriseră hingherii
cu o pușcă de eunuc
mă miroase prietenește cu labele-n asfințit și
cu ochi uitați în zilele bune
zicând
aruncă
aruncă-le și cel de-al treilea os