Adolescent naiv
fiind
visam
visam să o întâlnesc pe EA
căreia să-i dedic
douăzeci de poeme de iubire
și de ce nu
poate chiar și un roman.

Și a venit
eu neștiind pe atunci
să mă joc cu penița și cuvintele
am tăcut
am tăcut
precum tace un scafandru
care știe
că oxigenul îi este limitat
și în curând va trebui să părăsească
albastrul de cleștar
al adâncurilor
și să se întoarcă
la barca ce-l așteaptă
legănată de oceanul tern și fără de sfârșit.

Când a plecat
am tăcut din nou
nu știam pe atunci
să-mi înmoi penița
în pelinul rănii supurânde.

Am spus atunci
că voi scrie douăzeci de poeme de iubire
câte unul pentru fiecare
iubire
deocamdată sunt în grafic

Copii palide ale iubirii dintâi
le-am disecat
analizat, cizelat
încercând să dau strălucire de stele
unor pietre ce mi-au ars palmele
ultimele scrise
seamănă mai degrabă
cu un cântec de disperare
sau cu poemul resemnat
al lui Mickiewicz.