După carnaj, ai revenit pe scenă!
Îți porți acum crucea ca pe un trofeu
Pe deplin meritat.
Aplauze, frenezie!

Îmi arăți crucifixul, să văd, că Tu
Lumea, crucea însăși, suferința,
Durerile și moartea, Le-ai învins.

Aproape că observ
O ușurare pe fața Ta,
După acest tur de forță.

Apoi, printre altele sau poate aparent,
Să nu bată la ochi, ai păstrat în mână
Buretele, oferit cândva plin cu oțet,

Atunci când Þi-a fost sete
Și regescul sceptru, primit de la soldați,
Când Te-au batjocorit, bătut și luat în râs.

Dar Tu porți aceste trei obiecte
Ca și actor, de fapt, ca și eroul principal,
Care după căderea cortinei, Te arăți, o ultimă dată, publicului:

Viu, sănătos, sublim, eliberat de povara noastră, de bolile noastre.
Reprezentația a luat sfârșit,
Actorii își iau rămas bun, spectatorii vor să plece.

Tu ai adus acele trei rechizite din nou pe scenă,
Ca noi, eu, să le luăm înapoi cu noi acasă,
Tu nu mai ai nevoie de ele. Oricum nu Þi-au putut pricinui nimic.

Ai putut supraviețui abuzului
Oamenilor făuritori de abuz:
A fost doar o poveste.

II

Sublimul Tău e piatră,
Granit, de care mi-am măcinat dinții;
Ai fost cândva totul.

Acum, treptat, ai împietrit
La fel precum zeitățile lipsite de impact,
Pe care odată le combăteai.

III

Acum sunt împăcat și fericit:
Tu ai fost însă Începutul,
Dar presupun, iluzia a luat sfârșit:
Apostazie!