Mir de mânăstire fumegă-n cetate
Iar toaca își pierde ecoul prin munți
În cinstea celor opt decenii și jumătate,
Coroană a înțelepciunii distinsei tale frunți.

Florile câmpului mănunchi, în dar ți-s date,
Rugându-ne evlavioși la vechile icoane
Să ne rămâi și vers, să ne rămâi și carte
Mulți ani de-acum încolo, Horică Ioane!

Prin poezia ta înfloresc edenic merii,
Alean de doină șoptesc molcome izvoare;
Ni-s brazii frânți, prizonieri străjerii
Și-i Țara în genunchi, Horică Ioane!

Când noaptea își mângâie stelele cu cetini,
Buciumul, tulnicul, pe tine te cheamă
Horică Ioane vers profund să depeni,
Din Sacra poesferă transilvană...