Trecea pe muchii de sare fără să se clatine
prinzându-se cu mâinile goale de cer, în echilibru
nu-l împingea nimeni, se juca cu propriul eu
secătuit de constrângeri.

Nici liniile drepte, curbe ori frânte împreună
nu vor trece mai departe fără să-și bea norocul
roțile stelelor le vor da imoldul de siguranță
deasupra de îndoiala care se manifestă în oameni.

În cine inelele se prind unul de altul pe muchii
și îngălbenesc în inima cuprinsă de virtute?

Între așteptări nu mai încape teama,
pâlpâie flacăra calmă închisă-n verbe
cu semne săpate în pietre pierdute sub ape
despre comori uitate, să nu se fure.