Când a binevoit Preabunul
Și Dumnezeu Preamilostivul
Să înceteze pâraiele de sânge
Care se vărsau din trupurile apostolilor
Ale martirilor
Și ale mărturisitorilor Săi, va plânge
Și să dea deplină libertate Bisericii Sale
Răscumpărată cu Sfântul ce stă pe cale
Și al Fiului Său Preascumpul Sânge
Atunci si-a ales pentru acest scop
Dintre toti împărații lumii
Pe Sfântul împărat Constantin cel Mare cu isop
Și pe mama sa, Elena, a minunii.
Prin acești Sfinți împărați
A adus Dumnezeu
Libertate religioasă între frați
A slăbit păgânismul cel ce era mereu
Și idolatria
Și a întărit Biserica
Și credința creștină în Mesia
Pe pământul acesta fără frică.
Sfinții împărați și "întocmai cu Apostolii"
Constantin cu maica sa, Elena
Erau de neam roman, în starea firii
Și gânduri doar bune îi îndemna.
Tatăl său, împăratul Constantin Clor Împărățea peste Galia și Insulele britanice, cu spor.
După moartea sa a lăsat
Urmaș la domnie
Pe fiul său fericitul Constantin neînfricat
Ajutat de credincioasa lui maică, să fie
O Sfântă Elena pe vecie.
Auzind el că Maxentie, de capul lui
Care împărățea în Roma
Face multe nelegiuiri poporului
Chinuind pe creștini, aidoma
Și dărâmând sfintele biserici ale Lui
S-a pornit cu război împotriva lui.
Deși avea mai puțini ostași ca Maxentie mereu
El își punea nadejdea întreagă
În ajutorul adevăratului Dumnezeu
Căruia adesea se roagă
Cu toate că nu era încă botezat
În Domnul Cel binecuvântat.
Și iată că în amiaza mare
I se arată o cruce pe cerul care
Cu stele era închipuită
Iar dedesubt aceste cuvinte scrise într-o clipită :
"Cu acest semn vei birui".
Apoi a poruncit ostașilor
Să se însemneze atunci
Cu semnul Sfintei Cruci
Pe haine, pe coifuri și pe armele lor
Și așa au pornit la luptă
Pentru cauză avută.
Deci, cu ajutorul crucii lui Hristos
Sfântul Constantin a biruit pe Maxentie
Înecându-l în apa Tibrului spumos
Lângă Roma cea pustie
Iar el a fost primit
Cu mare bucurie
În cetate și încoronat pe vecie
Ca împărat al întregului imperiu roman de Apus
În anul mântuirii 313, al lui Isus.
Ca semn de mulțumire lui Dumnezeu
Marele Constantin a dat
Un act împărătesc în același an de apogeu
După sfatul maicii sale apăsat
Cunoscut până astazi din an în an
Sub numele de "Edictul de la Milan"
Prin care s-a dat
Desăvârșita libertate tuturor creștinilor
Lăsând astfel pe fiecare cu sau fără păcat
Să creadă cum voiește inima lor.
Mare bucurie a cuprins atunci
Întreaga creștinătate
Văzând pe sfinții episcopi și preoți
Ieșind de prin închisorile toate
Văzând capistile idolești dărâmându-se
Iar în locul lor
Biserici frumoase înălțându-se
Ca un semn biruitor.
Astfel, uneltele de tortură se aruncau
Cuptoarele cele aprinse
În care creștinii se ardeau
Se lăsau în părăsire, stinse
Animalele sălbatice care ucideau
Pe creștini, în arene se slobozeau
Iar creștinii, umplându-se
De multă bucurie
Mulțumeau lui Dumnezeu sinedie
Cu rugăciuni și lacrimi fierbinți păstrându-se.
Însă domnea în răsărit
Un împărat tiran, anume Liciniu cel cretin
Care deși era cumnat neiubit
Cu marele Constantin
Dar nevrând să cunoască
Pe adevăratul Dumnezeu
Chinuia pe creștini cumplit
Și amenința să ocupe Roma, de capul său.
Împăratul Constantin a încercat de două ori
Să-l biruiască prin razboi
Dar n-a putut arareori
Și era în mare mâhnire apoi.
Rugându-se mult lui Dumnezeu
Și însemnându-se cu semnul crucii
Au pornit toți ostașii
Din nou la războiul cel drept și greu
Împotriva lui Liciniu cel de neoprit
Și l-au biruit.
Ultimul război l-a avut cu spor
Împăratul Constantin
Împotriva sciților
Aproape de Dunăre, la Vidin
Pe care, de asemenea și atunci
I-a biruit cu ajutorul Sfintei Cruci.
Deci, dorind împăratul
Să-și mute capitala
În partea de răsărit a imperiului
Și-a ales cetatea Bizantium
Zidită de un grec, numit Bizas.
Pe aceasta alegând-o Sfântul Constantin
A numit-o cu numele său, Constantinopol
Și s-a așezat aici în festin
Cu fericita sa mamă, Elena ca miracol
În anul 324, după Hristos
Așa cum i-a fost dat ca prinos.
Iar ca semn de mulțumire lui Dumnezeu
A înălțat în mijlocul cetății unice
Un stâlp înalt ce stă mereu
Având deasupra Sfânta Cruce.
Tot în timpul acesta de vis
A primit și botezul prezis
În Nicomidia el orașul
De la Evsevie episcopul
Când a dat poruncă sinedie
Să se boteze și ostașii imperiului
Dimpreună cu senatorii palatului
Încât o nespusă bucurie
Cuprinsese toată lumea
De la om simplu la cel din ea lumea.
A mai dat poruncă
Să se înalte în curtea palatului său arătos
O mareață biserică
În numele Mantuitorului nostru Iisus Hristos
Iar bisericile care
Au fost dărâmate de păgâni
A poruncit să se rezidească fiecare
Dându-le tuturor bani pe sătul
Și ajutor din destul.
De la acest sfânt împărat
A rămas tradiția
Ca domnii creștini îndat`
Din toată lumea și seminția
Să zidească biserici
Și mânăstiri, pentru vrednici
Și să le înzestreze pe fiecare
Cu danii și cu toate cele necesare.
În vremea aceea, spune scriptura
Biserica lui Hristos
Era sfâșiată de învățătura
Cea rea a ereticului Arie cel sfădos
Care spunea că Iisus Hristos
Este o creatură superioară
Iar nu Creator și deoființă
Cu Tatăl și cu Duhul Sfânt bunăoară.
Deci, Sfântul Constantin cu ai săi mărinimoși
Îndemnat de Elena mama sa
Și de mulți episcopi dreptcredincioși
A hotărât să adune așa
Primul Sinod Ecumenic pentru ființă
De la Niceea, în anul 325, toamna
Pentru a hotărî adevărata credință
Și a condamna
Pe ereticul Arie și învățătura sa.
S-au adunat acolo 318 Sfinți Părinți cum nu-s
Din toate marginile
Imperiului de Răsărit și de Apus
În frunte cu Sfântul Constantin măritele
Care era considerat episcop dară
Cu treburile de afară.
Vor rămâne nemuritoare
Minunile și cuvintele fierbinți
Pline de învățături dogmatice cuvântătoare
Ale marilor ierarhi și sfinți
Nicolae, Spiridon și Atanasie de Alexandria
Care au luat parte la acest Sinod cu mândria.
Atunci a fost blestemată
Învățătura lui Arie
Iar pe el l-au dat anatemă de-ndată.
La acest Sfânt Sinod
S-au compus primele șapte articole
Ale Simbolului Credinței celui norod
Și mai multe canoane bisericești ancestrale.
În anul următor, Sfânta Elena mamă
Dorind foarte mult a opta
Să afle lemnul Sfintei Cruci de bună seamă
Și să se închine pe Golgota
Și la Mormântul Domnului ce îl slavim
A plecat cu mulți ostași la Ierusalim.
Aici s-a rugat mult lui Dumnezeu
Și, împreună cu Sfântul Macarie
Episcopul Sfintei Cetăți mai mereu
După multe osteneli și mătanie
A aflat Crucea Domnului
Iar pe locul Căpățânii
A înălțat o biserică preafrumoasă Lui
Care, cu unele modificări și armonii
Dăinuiește până astazi
Ca simbol de la miazăzi.
Deci, luând o parte
Din lemnul Sfintei Cruci, apoi
Fericita Elena s-a întors aparte
La Constantinopol, înapoi
Iar de aici la Roma
Unde la Domnul a trecut
Așa cum și-a dorit aidoma
La vârsta de 80 de ani, nu mai mult.
Marele împărat Constantin
A împărățit 42 de ani prin veacuri
Până în anul 337 pe deplin
Când trece la veșnicele lăcașuri
Și este înmormântat
În Biserica Sfinților Apostoli dară
Din Constantinopolul lăudat
Zidită de el într-o vară
Lăsând Imperiul roman apăi
În stăpânirea celor trei fii ai săi.
Biserica noastră îi prăznuiește
Pe amândoi cu mare cinste
La 21 mai, socotindu-i pios
"Întocmai cu Apostolii" lui Hristos.