... mai bine spune-mi
că mă cauți mâine
sau peste-un an
sau peste-o eternitate...
Tu caută-mă însă astăzi
în repedea secundă ce se zbate
să ia din veșnicie
un strop de necaducitate.

Și nu-mi aduce flori,
nu-mi scrie nici poeme
despre iubiri sublime
sau prăbușiri boeme...

Nu-mi zice serenade
la geam, târziu, în noapte,
nici calde-ispititoare
romanțe-ntârziate.

Nu mă privi cu teamă,
dar nici cu nepăsare.
Nu poposi în vorbe
ingrate sau banale,
ce zac în guri o mie,
străine în rostire
și răsucite-n goala,
plăpânda tresărire.

Așează-te pe banca
unde odinioară
un el și-o ea spuneau
înfiorați povestea
– pentru-ntâia oară!

Și, doar îndepărtându-te,
de mine tu să te apropii.
Doar rătăcind în noapte,
străfulgerându-ți ochii,
să mă privești cu marea,
cu cerul
sau abisul...,
cu flori de gheață-n palme,
cu vajnic paradisul