Viața nu e un accesoriu de schimb, nici lumea nu mai e ceea ce a fost și eu voi fi tot mai singur, doar Mama, Dumnezeu și Copilăria mi-au mai rămas, mărturie a tot ceea ce am fost

Doamne, cum să uit lacrimile mamei care dilatau noaptea înțepenită pe umerii ei ca o durere!

Doamne, cum să-mi uit copilăria prin care alergam desculț de la un capăt la altul și soarele umbla pe vârfuri, ca pe propria-i rană, să nu-mi trezească amiaza!

Cât despre tine, Doamne, nu prea-mi aduc aminte, mama te purta în gând ca pe tata plecat într-o zi să stea de vorbă cu tine și de atunci focul din sobă s-a stins...

Ziua aceea o țin în loc de inimă și aștept

ușor și fără urmă voi pleca și eu