aici se ridică păsări de pe rănile mele
și cuvintele se învelesc în oglinzi fragile
reflectă zile și nopți pendulând oval
în interiorul celui mai trist lucru de pe pământ
(șuieră o margine de apă
adoarme o egretă pe creanga tardivă
a unui regret acoperit de fluviu)

nu vor mai fi zori să primească o picătură de cer
nu mai sunt frunze pentru încă o dezmierdare
de lună pustiită

bărci secate
rătăcesc prin lumina crepusculară
șiroind din sufletele noastre crăpate
iar noaptea
da
noaptea
sugrumă ziua cu degete vinete
șoptindu-i la ureche
șșșșșt
nu te mai împotrivi
să împărțim ultima ta clipă
acest frumos amurg ce pune stăpânire pe ochii tăi
lasă-mă să-l înveșmântez cu pleoapele mele

*

plauri alezani dorm undeva în eternitatea Milei 23
lângă ora 23
în visul celui mai trist loc de pe pământ