Aleea de baobabi uriași, cu scoarță de cupru,
Ne invită spre o plimbare fantastică,
Eu, adult și melancolic, el, mic și neastâmpărat:
Îl țin de mânuță și trebuie să răspund la mii de întrebări
Puse fără întrerupere, puse cu nerăbdare...

Cu degetul mă face să fiu atent, să privesc pasanții rari,
Care trase de bivoli smeriți, copii desculți, femei frumoase și înalte,
Ce poartă pe cap ulcioare cu apă prețioasă, da,
Pentru apă ea trebuie, să meargă departe, da și ea are copii, da, da,
În fiecare zi ea este pe drum, da e obosită, da, fericită...

Da, sunt frumoși baobabii, parcă au luciri metalice,
Da, pe Pământ nu e nici-un pericol, dacă cresc așa de mari,
Ne bucurăm chiar, fiindcă aceștia sunt ultimii, da, chiar ei
Sunt în pericol să nu mai fie, nu, nu îi mănâncă oile, nu,
Sunt oamenii, care nu au grijă de ei, da, acum sunt lăsați în pace...

Atunci el mă opri și spuse: Haide să sădim un baobab!
Am luat atunci împreună semințe de cupru, și le-am îngropat
În pământul nisipos. Apoi ne-am odihnit și ne-am pus pe născocit grădini
Cu boababi pentru fiecare prinț, care ar veni vreodată în vizită,
Fiindcă ar fi bine, ca și ei, să se poată bucura de copaci...

Da, prin autoritatea sa, de la străbunii zei moștenită,
Micul prinț a decretat, ca aceste măsuri să intre imediat în vigoare,
Fiecare supus, adică toți, trebuie să asculte de această lege excepțională,
Care este de altfel cât se poate de la sine înțeles, că trebuie ascultată,
O lege care are cea mai înaltă prioritate, înaintea tuturor legilor, tuturor țărilor...

Da și mai trebuie menționat, ca în același timp, nici-un baobab nu are voie
Să fie doborât, până nu se seamănă în locul său zece, nu, o sută de alții noi.
Da, și atunci, și atunci, totul va fi frumos, finndcă dacă toți sunt ocupați să lucreze grădina,
Nu vor mai avea timp de ceartă, vor munci și toți vor fi fericiți, cu familiile lor,
Unde regii vor fi stăpânii grădinii lor, oamenii de afacerii vor număra flori,
Și atunci, și atunci, vom fi vizitați de toți locuitorii singuratici ai tuturor stelelor...