Cristale de zahăr poartă în sân,
Și acadele multicolore îi arată drumul spre casă.
Ea e fata de zahăr, puțin prostuță, puțin naivă.
Nu nimerește întotdeauna conjugarea corectă a verbelor,
Însă, prin existența ei superficială, efemeră,
Înnebunește orășelul asta mic.
Nu poți filosofa cu ea, întradevăr,
Și n-ar înțelege, oricât ar încerca,
Subtilitățile dragostei.
Miere poartă, mândră, în colțurile gurii,
Și se fardează cu pudră de zahăr.
Ea e fata de zahăr, puțin prostuță, puțin naivă,
Dar pe care orice bărbat o vrea lângă el.